În 1997, la terminarea liceului, am ales să dau concursul de admitere la Facultatea de ştiinţe politice din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia ştiinţe politice în limba franceză. În liceu am avut o formare în profilul real, matematică-fizică, care îmi oferea mai degrabă perspective de continuare a perioadei de formare în domenii ale ştiinţelor exacte. Cu toate acestea, am preferat ştiinţele politice în dauna matematicii, medicinei sau economiei deoarece am considerat că îmi oferă perspective profesionale mult mai ample şi în domenii care la nivelul societăţii româneşti a anilor ‘90 se aflau fie în stadiu de pionierat, fie într-un amplu proces de reformă. 

De asemenea, am fost atras de structura corpului profesoral al Facultăţii, format în medie din persoane tinere, entuziaste, bine formate, inclusiv prin stagii de perfecţionare în străinătate şi capabile să ofere o alternativă în învăţământul românesc tradiţional. Nu în ultimul rând, m-a atras ideea de a studia şi a da examene într-o limbă străină, dar şi perspectiva de a beneficia de stagii de formare la universităţi de profil asemănător din Europa. 
Consider că alegerea făcută a fost pe deplin justificată. La terminarea facultăţii am continuat cu un master în relaţii internaţionale şi după o scurtă perioadă în care am lucrat în domeniul cercetării pe probleme de politică externă şi relaţii internaţionale, am intrat prin concurs în ministerul afacerilor externe. 
Acest parcurs al meu nu este singular. Printre colegii de promoţie cu care mai ţin legătura se numără persoane care au o carieră de succes în învăţământul superior, atât în ţară cât şi în străinătate, în diplomaţie, în jurnalistică, în cercetare, în administraţia publică, în cadrul unor firme de consultanţă şi ong-uri din domeniul politicilor publice şi în mediul privat.